Acasa  |  Portofoliu  |  Servicii  |  Despre noi  |  Avantaje  |  Legislatie  |  Noutati  |  Presa  |  Cerere oferta  |  Contact

Cegedim România estimează că valoarea medicamentelor livrate în România a atins nivelul de 7,30 miliarde de lei la preţ de distribuţie în primele nouă luni ale lui 2010, în creştere cu 24,2% faţă de perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES.

Piata farmaceutica, in scadere


Cegedim România estimează că valoarea medicamentelor livrate în România a atins nivelul de 7,30 miliarde de lei la preţ de distribuţie în primele nouă luni ale lui 2010, în creştere cu 24,2% faţă de perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES.
Ritmul de creştere este mai ponderat faţă de cel înregistrat la jumătatea anului, ca urmare a măsurilor de reducere a susţinerii publice a medicamentelor compensate, care riscă să limiteze accesibilitatea tratamentelor pentru pacienţi, relevă sursa citată.
Valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi în trimestrul al treilea al acestui an s-a ridicat la 2,41 miliarde lei, în creştere cu 20,4% faţă de trimestrul al treilea al anului trecut.
Această performanţă se datorează în primul rând segmentului de medicamente pe bază de reţetă din farmacii, care a atins o valoare de 1,83 miliarde de lei, în creştere cu 23,8%.
Celelalte segmente au avut performanţe mai modeste, medicamentele fără prescripţie (OTC) având o valoare de 0,32 miliarde de lei, în creştere cu 15,0%, iar segmentul de spital a atins doar 0,26 miliarde de lei, în creştere cu 10,7% faţă de trimestrul al treilea din 2009.
La nivelul ultimelor 12 luni (octombrie 2009-septembrie 2010), valoarea totală a pieţei a fost de 9,52 miliarde de lei, în creştere cu 21,6% faţă de perioada octombrie 2008-septembrie 2009.
Pe segmente, ratele de creştere au fost de 27,4% pentru reţete în farmacii, 10,7% pentru OTC şi 2,6% pentru spitale.
Referitor la ritmurile de creştere din ultimele cinci trimestre, se remarcă o tendinţa de recuperare, atât în unităţi, cât şi în valoare, a terenului pierdut în 2009 ca urmare a măsurilor administrative de limitare a preţurilor şi prelungire a termenelor de plată.
Ordinea celor mai importante grupe terapeutice în valoare rămâne neschimbată, medicamentele cardiovasculare înregistrând în ultimele 12 luni valoarea de 1,78 miliarde de lei, în creştere cu 20,8%, medicamentele oncologice 1,59 miliarde de lei, în creştere cu 47,8% şi medicamentele pentru sistemul digestiv şi metabolism cu 1,21 miliarde de lei, în creştere cu 15,9%.
Deşi valorile şi creşterile de piaţă rămân atractive, apreciem că există cel puţin două mari probleme în privinţa evoluţiilor viitoare ale pieţei. Pe de o parte, termenele de plată către farmacii, care reprezintă aproape 90% din piaţă, sunt lungi (peste 6 luni, faţă de o medie europeană de 45 de zile).
'Avem pe piaţă credite comerciale sau financiare de peste un miliard de euro. În condiţiile unei lichidităţi scăzute şi a unei puteri de cumpărare reduse, acestea angrenează riscuri importante atât pentru companiile producătoare, cât şi pentru distribuitori şi farmacii', a menţionat Petru Crăciun, directorul general al Cegedim România.
Pe de altă parte, reducerea susţinerii publice pentru unele categorii de medicamente compensate măreşte cheltuielile out-of-pocket ale pacienţilor pentru menţinerea unui număr mare de tratamente.
'Deşi este prematură evaluarea impactului acestor măsuri, apreciem că un număr semnificativ de pacienţi riscă să renunţe la tratament sau nu se tratează în mod corespunzător, crescând astfel nivelul nevoilor viitoare de îngrijiri de sănătate. În privinţa perspectivelor pentru 2011, rămânem de asemenea rezervaţi, creşterea prognozată pentru 2011 fiind de 5,6% în lei, deoarece funcţionarea pieţei este tributară capacităţii de creditare a companiilor producătoare; în condiţiile sprijinului public redus pentru medicamente şi a creşterii exportului paralel, care începe să se practice şi la nivelul farmaciilor, aceste companii îşi vor limita în general expunerea la piaţa românească', a subliniat Petru Crăciun, directorul general al Cegedim România.

romedic.ro

05 noiembrie 2010




Administrare site si optimizare SEO Web Activ